Lung fu drumul

in stanca scormonind faptuitorul


cu stanca s-a luptat,el,luptatorul


crezand ca-n stanca-i drumul ce-l va duce


la o rascruce


din care lumea sa i se deschida,


sa se destinda,


sa nu se plimbe doar pin tinda,


dar obosind


caznind,


pica pe dara de tunel sapat


si fiindca deznadejdea l-a impresurat,


desi muncitul trup ii fuse ingropat,


el deznadejdea si-a carat


in locul cel dezancarnat,


unde a reflectat


ca n-a realizat


strapungerea de stanca


la care inca


considera ca are de sapat


si-si ia iar start


spre cariera cea stancoasa


si sapa,sapa iar pan' cea cu coasa


vazandu-l iar sleit si deznadajduit


in propriul labirint inlantuit


il scapa iar de acest chin...


dar cand se uita inapoi
si vede ca-n nevoi
a tot catat si rascolit
un gand i s-a ivit !...


nu-i chip sa fac minuni
decat sa-mi creasca maini,
dar cum in forma din abis
esti cantr-un vis,
nu am alta scapare
decat sa-mi iau chiar si picioare
sa ma intorc in incarnare.
numai aicea pe Pamant
poti deveni sfant
daca ai stat,te-ai ascultat,
si ti-ai adus aminte ca de fapt
TU esti chiar apt
sa stii ca nu exista moarte
ca poti sa ai tu parte
numai de viata
si nu de cea ...pe ata,
ci chiar TRAIND
si cand o vezi venind
pe cea cu coasa poposind
uita-te fix la ea ca sa observi
ca-si intra chiar in nervi
cand te-o vedea ca te distrezi
ca topai si dansezi
insa pe ea nici nu o vezi
ca este doar o nalucire,
o umbra de inchipuire
ce a nascut-o frica picurata
de veacuri-veacuri tot carata...

deci stii acum
oprindu-te din drum
ca daca nu stopezi tu chinul
n-o face-o nici vecinul,

nici popa ,nici tot cinul,
ci numai tu te hotarasti
sa schimbi macazul si sa tot zambesti
la tot ce-ai plans si-ai suferit,
si-autunci te poti numi dezmeticit,
sau,dupa altii,un trezit,ce e-mplinit
nu se mai teme de iubit
ci da iubirii tot elanul
si nu mai da cu banul,
ci rade si danseaza ori cu cine
vine
si-i iese-n cale
in deal sau vale
si...pe-alceva...nu da doua parale.
CA VIATA-I VIATA S-O TRAIESTI,
NU S-O MUNCESTI,
S-O CHINUI,
S-O BOCESTI
CI MAI PRESUS DE TOATE... SA TE IUBESTI.



Era o postare neterminata,dar asta nu inseamna ca se termina vreodata...postarea,ci supararea cu care viata ti-o muncesti si-ncepi sa o TRAIESTI !!!

Joc

un joc de doi in unu
intrupati
si nu ca frati,
ci integrati
-ntr-o singura suflare
dezmierdati
facand un UNU
infinit,
nemarginit
sensibil la a lui simtire
in care TOTUL se revarsa...
si e simtit intr-un alt fel...
decat o fac o EA si-un EL
prea plin,prea tandru,prea dezmierdator
pentr-a putea trai doar cu-a lui dor...

si,deci stapan stapanitor al propriului regat
in tine zamislit nemasurat,
te locuiesti
in simplitatea simplitatii
si te traiesti
dand trai divinitatii
ce-i intrupat ACUM in OMUL LIBERTATII.

si nu-i facut un joc de doi sa fie,
ci-i o unire pentru vesnicie,
intre iluzie si dez-
la miez.

E mult mai mult

sunt mult mai multe decat sunt

privindu-ma doar pe pamant,

desi e complicat aici

sa te ridici

pentru-a privi

tot ce o fi-ncurcat

inlantuit si-ncatusat

confuz si ingalat

si crezi ca-i cu atat mai deocheat

cu cat esti mult mai incurcat,

sofisticat,

si invatat

si instruit

(tampit de-atata scris-citit

si reusit

si repetat si absolvit...)

uitandu-te cu luare-aminte

observi ca-ti urci un imn in minte

si nu ii treci pe dinainte

ca-i cea mai brava dintre

chinuitorii cei permisi

sa-si bata joc de cei cu ochi-nchisi

slavind-o ca pe acei prea distinsi

desi prin ea suntem invinsi

in mii de-nchipuiri impinsi

din care iesim linsi

de vlaga,bucurie

deci,prea decojiti de viata

ce-atarna ca de-un fir de ata

citindu-ni-se si pe fata

in brazde-adanci de oropseala...

dar cui sa cer eu socoteala?

cand nu-i decat a mea sminteala

ce-ar fi admis sa fiu si cheala,

numai sa fiu in randuiala,

caci musai trebuia sa fiu

in rand cu oricare diliu,

cu-orice smintit

inchipuit

caci chipul vazut-n-oglinda

cand tocmai traversa prin tinda

i s-a parut a fi exact

ce-i EL de fapt...

si-acum sustine ca prin act,

prin lupta si razbit

putea-va, in sfarsit,

fi implinit...

si sfatuita de cei "invatati"

cu el in pas m-am potrivit

ca niste frati

de suferinta,

umilinta,

si de cainta...

fiindca...caint-asa m-a apucat

si-am stat

din iuresul fugitului ,

muncitului,

scrasnitului

de-a fi in rand cu lumea...

si-cetinind,

privind,

intelegand

ce-si face omul cel flamand

de pasul altuia-n cadenta,

realizai...ca-i doar dementa

si m-am aflat zambind....

si m-am lasat,

m-am afundat

din ce in ce...

si stiti voi ce?

deodata am cazut in ...mine

si asta-i Viata cea minune

ca-n fundul mine-lui e Trai

pe care altii il numesc si Rai

si neavand nimic de povestit

in legatura cu acest trait,

ca deocamdata-i prea golit

de orisice-ai crezut

a fi vazut,

te desfatezi intru acest NIMIC

ce pentru mine-i,ca sa zic,

Intregul celui ce crezu ca-i mic

in fata Creatorului cel mare

de care-i fuse teama tare,

dar aflu in acest nimic,

si asta pot sa zic,

ca nu-i deloc un altceva,

decat doar constiinta,da,

ce e traita cu tumult

necunoscut

de omul ce se lupta a fi cult

si-i mult mai mult,

Fiindu-te,

Iubindu-te,

Traindu-te.

desi nu este nimic altceva decat tu insuti,esti plin de relatia si prietenia cu tine,de incantarea de a te cunoaste asa cum esti,de bucuria si implinirea acestei cunoasteri,traiesti cuantic...

Nu exista nimic, decat EU INSUMI

In clipa cea plina de uimire ,ba chiar UIMIRE,tinuta-n brate de o simplitate debordanta si in acelasi timp,expansionata in "spatiul" nefiresc de adanc-largit,golit de orice prezenta fizica,traiesc intelepciunea-bucuriea cuprinderii necuprinsului.In acest non-spatiu si non-timp pe care nici nu-l pot numi de dincolo de... ,existenta Lui fiind netulburata de nimic din creatie,ci o locuieste intrinsec , pregnant ,total,"pe neobservate" as spune,traiesc o plenitudine a UNITATII cu mine insumi extinsa in infinitate.Da,n-am trait simplitate , bucurie si plenitudine comparabila....
Trairea realitatii lui:"nimic,nimic,nimic,decat eu insumi" e ,pentru mine,suprema experienta ,chintesenta tuturor experientelor,este EU SUNT ... si este neasteptat si neanchipuit de ...Este DIVINUL simtit personal si e doar EL pe care-l simti ca ESTI si NIMIC ALTCEVA,si totodata exista TOTUL intr-o implinire pentru care nu sunt cuvinte...Chiar si "bucurie" daca-i spun ,e irelevant...

Primavara

in pragul cel trecut de iarna

sta pragul vietii ce ma cheama

la-nmuguriri de flori si pomi

si nu iti vine sa mai dormi

uitand de firul ierbii verzi

ce-l vezi

de cum tu te dezmierzi

c-o plimbarica

cat de mica

prin vuietul de vant pe-afara

ce-aduce vestea iar si iara

ca se trezeste si crang si-n livezi

incep sa misune-n amiezi

inaripatele fapturi

scotand bazaituri

inghesuindu-se la soare

pe un butuc,pe-o piatra mare

ce-i pregatita pentru sarbatoare

ca,iata se formeaza cupluri

de-ndragostiti ce-si pregatesc ei cuiburi

pentru-a primi si-n asta primavara

viata noua,mai sprintara

decat sunt ei,parintii de ganganii

ca viata asta de ganganii

e mult diversa si deosebita

de-a omului.

cat ar manca o pita

se naste,vietuieste si-i si ofilita

,dand randul altora la experienta.

considera cumva ca e dementa?

c-asa putin e pusa-n evidenta,

ca timp terestru,insa-i traita in buiestru

ca-n ziua nasterii de dimineata

e un copil ce-i mult mai mult ,

la pranz e un adult

iar pe-serat deja el s-a culcat

sa-si doarma somnul cel de veci,

dar cand tu ziua i-o petreci

cu o privire mai atenta

desi nu- ti pare lenta,

o viata-ntreaga-n ea s-a scurs;

cu nastere,cu nunta si cu...dus

si crezi tu oare ca-i considerata scurta

ca nu sunt ani aproape-o suta?

nu.a fost traita-n bucurie

o viata de o zi,dar vie,

avand tot mersul, ce la om

se desfasoara

asa-ntr-o doara...

mereu cu frica mortii subtiooara..

traind tot iarna-n primavara

ca,desi el se uita la natura

si ochii ii zambesc in uitatura

pe dedesubt e tot o muratura

ce se acreste cu-o sperietura

ca toata viata lui urmata-i de cadere

in ale mortii reci unghere.

viata-i Viata dac-o vezi si ea in veci nu piere.

Soclul

Oamenii au fost dintotdeauna dornici sa descopera altceva care sa-i ajute sa-si schimbe experienta de viata,sa scape de suferinta neamplinirii.Normal ca ,starea umana nefiindu-le naturala,s-au simtit intemnitati,stransi,sufocati si au cautat o modalitate de iesire din stransoare.Sfatuiti fiind de catre liderii pe care si i-au ales sa caute inafara lor,lideri care,la randul lor nu erau clarificati in aceasta privinta nici pentru ei,bineanteles ca rezultatele descatusarii au fost minore.Dupa numeroase experiente,unii au "prins" un capat al firului care putea duce la o eliberare si,desi incompleta,rezultatul schimbarii vietii lor,fata de cea a maselor ,a fost remarcat.Atunci ,vrand sa observe mai de aproape ce au de impartasit acestia ce se detasasera intrucatva de greul suferintei,cei dornici i-au abordat ,ascultandu-le spusele,dialogand cu ei si cerandu-le sfaturile.Ce i-a determinat pe acestia sa-i caute,sa-i urmeze,sa le asculte sfaturile?O conectare ,o atingere interioara a unor energii existente si in ei ,ca urmare a dorintei de schimbare.Acest lucru s-a petrecut din cele mai vechi timpuri ale umanitatii si se petrece si in prezent.Bineanteles ,constiinta omului fiind modelata de aceste miscari de energii,ceea ce omul de azi cauta spre a se cunoaste in adevarul sau,este mai rafinat,mai interiorizat,mai profund.Oricum, mobilul ce a pus pe om in miscare in acest sens a fost si este propria simtire a propriilor constientizari,a propriilor aha!-uri,chiar daca s-au declansat la conectarea cu vorbele,faptele etc.... altcuiva.Acel altcineva s-a exprimat la fel pentru oricine,dar numai cei ce erau pregatiti in interiorul lor sa conecteze ,au putut si beneficia .Daca din aceste deschideri interioare,unii au simtit o profunzime pe care pana atunci nu si-o simtisera,conform invataturilor traditionale,neantelegerii si neancrederii ce le-a fost alimentata de cand lumea si pamantul,de multe ori au atribuit -o altora (pe care ii asculta,sa zicem) si nu lor insisi.De aici,s-a nascut venerarea fata de altii,atribuirea tuturor meritelor noilor lor simtiri altora,nedandu-si seama ca ceea ce simteau provenea doar dinauntrul lor,ei fusesera in stare,deci,sa simta pentru ei si nu un altul.Altfel spus,meritul le revenea doar lor,fiindca si aceasta disponibilitate de a-l cauta pe cel ale carui energii conectasera cu ale lor,era tot meritul lor.Chemarea putea fi catre toti,dar numai cei ce-si simteau imboldul de a o urma ,cei ce se simteau pregatiti,au urmat-o,desi nu indrazneau inca sa creada ca meritul propriu primeaza.

Deschiderea constiintei,insotita de constientizarea schimbarii ce s-a produs in realitatea lor proprie,a fost atat de vizibila pentru proprii lor "ochi",incat nu s-au abtinut,conform conditionarilor de veacuri,sa ridice o "statuie" in constiinta lor celui caruia ii atribuiau meritele trezirii lor la o alta realitate.Cateodata,cel urcat pe soclu,nici nu realiza dimensiunea "operei de arta" pentru ca ,fiind creatia artistului resprectiv,doar acesta ii cunostea trairile ce si le pusese in lucrarea lui.Era,de fapt,statuia propriilor lui sentimente,trairi,constientizari,aha!-ri ,dar incapabil sa le vada asa,avea impresia ca izvorul lor este altcineva.Isi ridicase pe soclu propria schimbare in constiinta,dar o credea a fi meritul "modelului" folosit de el...

Sufletul artistului ,in toata aceasta perioada,a insistat in a-l atentiona ca nu-i vorba de un altul,ca el insusi este cel caruia merita sa-i ridice singura statuie ,ca ceea ce a crezut ca l-a impresionat la altul este simtit datorita lui insusi...Cand,in cele din urma,se priveste mai cu atentie si realizeaza ca toata admiratia i se cuvine lui,conform asteptarilor umane,se infurie si cade in condamnarea drastica a celui ce pana atunci ii fusese tinta admiratiei lui.Este cunoscuta,in decursul istoriei,isteria de care este in stare un artist sa si-o manifeste asupra propriei creatii,a propriului obiect al admiratiei.Nu numai ca se razbuna cu naduf si furie pe obiectul creatiei lui,statuia,dar urmareste si "modelul" pentru a-l anihila .Este de inteles ca si el realizase ca singurul locatar al soclului merita sa fie el insusi,dar tot la fel de lesne este de inteles inclinatia omenirii spre criminalitate,spre creatia prin distrugere.Nimeni nu-l obligase sa ridice acea statuie,era creatia lui si daca nu mai corespundea noii sale constiinte,putea sa o decreeze ,fara furie si incrancenare,inturnand toate distinsele sentimente catre el insusi si multumindu-si ca le-a trait,chiar daca s-a iluzionat ca sunt catre inafara.

Conteaza aparentele statuii ?Schimba-i infatisarea cu a ta, ca, ce are inauntru este doar ce tu esti.Este creata din simtirile tale cele mai profunde,atata timp ce a meritat sa fie pe soclu.

Dictatorii nostri

Iscusit ne-am mai creat aspectele-dictatori !Desi,la un moment dat,realizam ca sufletul ne spune altceva decat ceea ce facem,decat felul suferind in care traim,un "ceva" ne sopteste la ureche ca ala,sau ala,sau ala sunt de vina pentru toate acestea.Imensa creativitate de care suntem in stare,a modelat atat de perfect pe proprii surghiunitori,incat isi fac treaba ce le-am dat-o de facut cu un profesionalism demn de toata lauda.Normal ca tot de iscusinta noastra tine si greutatea cu care suntem in stare sa-i depistam si sa sfarsim jocul cu ei.De multe ori,seductia acestui joc atat de cunoscut,incitant,plin de emotii aducatoare a multor avalanse ce ne indoaie chiar,da celui ce le alege iar si iar ,satisfactia tumultului vietii.Ii place suferinta si sufera de bucuria suferintei !Ii place victimizarea si da vina pe altii,nerecunoscandu-si pozitia de creator.Numai si numai cel ce sufera este creatorul suferintei sale si,in plus,fiind victima indoielilor sale in privinta abilitatilor creatoare,este si abuzator,insistand ca altii (de cele mai multe ori,cei apropiati fata de care pretinde ca are numai sentimente de iubire !) sa le asculte povestea despre ceea ce le-au facut ...niste rai,niste uraciosi,niste duri...Toate aceste etichete sunt lipite pe imaginile mintale conform emotiilor proprii create de propria minte,dar care arata cu degetul inafara.Sunt,de fapt,proprii dictatori,propriile creatii ,aspecte carora le da permisiunea conducerii realitatii proprii,(chiar daca ocazional),ocazii cu care aceste unelte,aspectele-dictatori-personali, ii da celui ce le permite satisfactia suferintei de bucuria suferintei .

Ca daca nu s-ar bucura,de ce ar mai suferi ?!Si daca nu ar mai suferi, care ar mai fi satisfactia proprilor dictatori ?!Au fost creati sa produca suferinta si nesuferinta i-ar face inutili.Ne induram sa-i concediem ?! Sta numai in puterea noastra,creatorii lor.Si,pentru ca in viata personala (subiectul mesajului de fata) deja multi oameni si-au scuturat dominatia dictatorilor proprii, in viata popoarelor lumii dictatorii sunt maturati .

Curatenie de primavara !