Soclul

Oamenii au fost dintotdeauna dornici sa descopera altceva care sa-i ajute sa-si schimbe experienta de viata,sa scape de suferinta neamplinirii.Normal ca ,starea umana nefiindu-le naturala,s-au simtit intemnitati,stransi,sufocati si au cautat o modalitate de iesire din stransoare.Sfatuiti fiind de catre liderii pe care si i-au ales sa caute inafara lor,lideri care,la randul lor nu erau clarificati in aceasta privinta nici pentru ei,bineanteles ca rezultatele descatusarii au fost minore.Dupa numeroase experiente,unii au "prins" un capat al firului care putea duce la o eliberare si,desi incompleta,rezultatul schimbarii vietii lor,fata de cea a maselor ,a fost remarcat.Atunci ,vrand sa observe mai de aproape ce au de impartasit acestia ce se detasasera intrucatva de greul suferintei,cei dornici i-au abordat ,ascultandu-le spusele,dialogand cu ei si cerandu-le sfaturile.Ce i-a determinat pe acestia sa-i caute,sa-i urmeze,sa le asculte sfaturile?O conectare ,o atingere interioara a unor energii existente si in ei ,ca urmare a dorintei de schimbare.Acest lucru s-a petrecut din cele mai vechi timpuri ale umanitatii si se petrece si in prezent.Bineanteles ,constiinta omului fiind modelata de aceste miscari de energii,ceea ce omul de azi cauta spre a se cunoaste in adevarul sau,este mai rafinat,mai interiorizat,mai profund.Oricum, mobilul ce a pus pe om in miscare in acest sens a fost si este propria simtire a propriilor constientizari,a propriilor aha!-uri,chiar daca s-au declansat la conectarea cu vorbele,faptele etc.... altcuiva.Acel altcineva s-a exprimat la fel pentru oricine,dar numai cei ce erau pregatiti in interiorul lor sa conecteze ,au putut si beneficia .Daca din aceste deschideri interioare,unii au simtit o profunzime pe care pana atunci nu si-o simtisera,conform invataturilor traditionale,neantelegerii si neancrederii ce le-a fost alimentata de cand lumea si pamantul,de multe ori au atribuit -o altora (pe care ii asculta,sa zicem) si nu lor insisi.De aici,s-a nascut venerarea fata de altii,atribuirea tuturor meritelor noilor lor simtiri altora,nedandu-si seama ca ceea ce simteau provenea doar dinauntrul lor,ei fusesera in stare,deci,sa simta pentru ei si nu un altul.Altfel spus,meritul le revenea doar lor,fiindca si aceasta disponibilitate de a-l cauta pe cel ale carui energii conectasera cu ale lor,era tot meritul lor.Chemarea putea fi catre toti,dar numai cei ce-si simteau imboldul de a o urma ,cei ce se simteau pregatiti,au urmat-o,desi nu indrazneau inca sa creada ca meritul propriu primeaza.

Deschiderea constiintei,insotita de constientizarea schimbarii ce s-a produs in realitatea lor proprie,a fost atat de vizibila pentru proprii lor "ochi",incat nu s-au abtinut,conform conditionarilor de veacuri,sa ridice o "statuie" in constiinta lor celui caruia ii atribuiau meritele trezirii lor la o alta realitate.Cateodata,cel urcat pe soclu,nici nu realiza dimensiunea "operei de arta" pentru ca ,fiind creatia artistului resprectiv,doar acesta ii cunostea trairile ce si le pusese in lucrarea lui.Era,de fapt,statuia propriilor lui sentimente,trairi,constientizari,aha!-ri ,dar incapabil sa le vada asa,avea impresia ca izvorul lor este altcineva.Isi ridicase pe soclu propria schimbare in constiinta,dar o credea a fi meritul "modelului" folosit de el...

Sufletul artistului ,in toata aceasta perioada,a insistat in a-l atentiona ca nu-i vorba de un altul,ca el insusi este cel caruia merita sa-i ridice singura statuie ,ca ceea ce a crezut ca l-a impresionat la altul este simtit datorita lui insusi...Cand,in cele din urma,se priveste mai cu atentie si realizeaza ca toata admiratia i se cuvine lui,conform asteptarilor umane,se infurie si cade in condamnarea drastica a celui ce pana atunci ii fusese tinta admiratiei lui.Este cunoscuta,in decursul istoriei,isteria de care este in stare un artist sa si-o manifeste asupra propriei creatii,a propriului obiect al admiratiei.Nu numai ca se razbuna cu naduf si furie pe obiectul creatiei lui,statuia,dar urmareste si "modelul" pentru a-l anihila .Este de inteles ca si el realizase ca singurul locatar al soclului merita sa fie el insusi,dar tot la fel de lesne este de inteles inclinatia omenirii spre criminalitate,spre creatia prin distrugere.Nimeni nu-l obligase sa ridice acea statuie,era creatia lui si daca nu mai corespundea noii sale constiinte,putea sa o decreeze ,fara furie si incrancenare,inturnand toate distinsele sentimente catre el insusi si multumindu-si ca le-a trait,chiar daca s-a iluzionat ca sunt catre inafara.

Conteaza aparentele statuii ?Schimba-i infatisarea cu a ta, ca, ce are inauntru este doar ce tu esti.Este creata din simtirile tale cele mai profunde,atata timp ce a meritat sa fie pe soclu.